Părinții lui Simon

{înapoi la Despre noi}

Cuvântul autism a căzut peste noi ca o lovitură când Simon avea doi ani și jumătate. Știam de ceva vreme ca Simon nu prea vorbea, avea comportamente ciudate și parcă era mai tot timpul într-o altă lume, o lume frumoasă, dar înțeleasă doar de el. Și ca orice lovitură puternică, ne-a făcut pe noi ca părinți să amețim și să ne ia ceva timp ca să ne dezmeticim. A fost o combinație de uimire, neîncredere, tristețe imensă, îndoială, un moment ”aha, asta era”, căutări nesfârșite pe internet unde găseam confirmări și infirmări. Am avut un amalgam de sentimente care au necesitat vreo câteva luni de zile pentru a fi procesate. Ținem minte ziua exactă când am auzit prima dată cuvântul și ce am făcut în acea săptămână. Și acum ne uităm la poze și ne spunem: ” da, asta am făcut-o în ziua și săptămâna când ni s-a spus că Simon ar putea avea autism”.

După luni de căutări și de încercări disperate de a vedea un progres în ceea ce Simon făcea și învăța, am ajuns la centrul ”Horia Motoi”. Acolo ne-am dat seama din primul moment că am întâlnit oameni care știu ce fac și care fără a ne da speranțe false, ne-au arătat că nu le e frică să își ia responsabilitatea de a începe cu băiatul nostru o muncă asiduă, organizată, minuțioasă, bazată pe știință și dovezi. Acolo, începând cu prima cărămidă, au construit zi de zi treptele pe care Simon le-a urcat în drumul lui spre recuperare. Am văzut că încetul cu încetul Simon revine printre noi și iese la lumină așa cum ni l-am imaginat de cand era bebe. Încredere am avut de la început, dar văzând că ce învață el, și noi în același timp, ne aduce înapoi copilul, iar viața noastră ca familie începe să fie salvată puțin câte puțin, dar constant și sistematic, ne-a scos pe toți din disperarea și întunericul cauzat de cuvantul autism. Acest cuvânt ne răsuna în minte în fiecare secundă pe care o trăiam cu ochii deschiși.

La centru, copilul nostru nu a fost singurul care a primit intervenție. Noi toți, ca familie am învățat odată cu el și am evoluat cu el. Din întunericul în care eram, am ieșit cu toții la lumina, prin cunoașterea care a fost inițiată și încurajată de oamenii extraordinari de la centru. Toți am făcut un cerc în jurul lui Simon, l-am învățat pe el, dar ne-am învățat și unii pe alții

La centru, copilul nostru nu a fost singurul care a primit intervenție. Noi toți, ca familie am învățat odată cu el și am evoluat cu el. Din întunericul în care eram, am ieșit cu toții la lumina, prin cunoașterea care a fost inițiată și încurajată de oamenii extraordinari de la centru. Toți am făcut un cerc în jurul lui Simon, l-am învățat pe el, dar ne-am învățat și unii pe alții

Am crezut de multe ori că băiatul nostru nu o să spună mama, că nu o să se îmbrace singur, că nu va putea să meargă la școală într-o clasă cu copii neurotipici, că nu voi putea să-l tund vreodată la frizer, că nu voi putea să îl spăl pe cap fără țipete. Nu au fost momente de disperare majoră, ci nenumărate momente de frică pentru lucrurile mici și mărunte de zi cu zi. Le-a depășit pe toate. Ne așteaptă altele provocări, în fiecare etapă a vieții lui, dar am învățat să le luăm pe rând, să le împărțim în pași mici, ușor de urmărit și atins, și să fim sistematici și perseverenți în a ne atinge scopul. Am învățat că, până la urmă, nimic nu e de nedepășit.

Prezentul nostru nu mai este îngreunat de cuvântul care ne-a dărâmat acum 5 ani. Aproape că nici nu mai e prezent atât de mult. Uneori uit de el. Știm că băiatul nostru e mai mult decât atât. Eu știu că, pentru mine, autismul lui nu mai este un handicap, ci este un alt fel de a ajunge la țelul dorit. La unele lucruri Simon este excepțional, iar la altele are nevoie de ajutor. Am învățat să îi cultivăm toate modurile în care el este special. Iar el, ajunge acolo unde sunt și ceilalți copii, în ritmul lui și în felul lui. Și am încredere și speranță pentru viitor.

Pentru alți părinți și familii care sunt la început în călătoria asta, aș putea să le spun să nu se lase îndoiți de greutatea cuvântului autism. E un cuvânt care se află la începutul unei călătorii nedorite și neașteptate, dar care, poate, în cursul ei, va duce într-un loc unde nu ne va părea rău că am ajuns. În plus, de-a lungul acestei călătorii, vom descoperi lucruri uimitoare despre noi și despre copilul nostru.